Imaginez

Sincron.

(mărturisire)

Pe căldura prănzului de mai devreme, intram în clădirea Radiodifuziunii Române să mă întâlnesc cu Răzvan Petre, de la București FM, pentru un scurt interviu.
Am intrat în studio, și am așteptat cuminte, pe un scaun, înaintea mea fiind rândul Mirelei Fugaru. Primul reflex este să completez aici cu “soția lui Cornel Fugaru”, dar nu ar fi prea corect față de dânsa, pentru că nu este cunoscută doar că poartă numele soțului ei, ci și pentru că este textieră și solistă.
Despre un artist este nedrept să folosești timpul trecut.
Doamna Fugaru vorbea, printre altele, și despre diferența de durata de viață a muzicii scrise și cântate în zilele noastre față de cea din anii ’60, ’70, ’80, ’90.
Am simțit în tonul dânsei regret. Unul blând. Dar nu un regret venit din invidie, frustrare sau neîmplinire, ci din dezamăgirea celui matur față de copilul teribilist, care nu vrea să se maturizeze.
Cornel Fugaru a scris, printre altele, “Spune-mi”, “A venit toamna”. “Dau viața mea pentru o iubire”, “Ave Maria”. A scris muzica de la ‘Liceenii rock’n’roll” și, la începuturile carierei lui, a fost solistul trupei Sincron. Nu sunt date luate de pe google, ci din memorie.
Un vinil cu Sincron îl aveam acasă și l-am ascultat de câteva ori când eram mic.
Mama mea iubea muzica românească. Pe cea ușoară. Avea casete întregi pe care le asculta zilnic, asta când nu asculta postul național de radio. Am crescut ascultând și muzică ușoară românească, nu doar cunoscutele trupe de rock.
Știam pe dinafară cine cântă, fie că era Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Cătălin Crișan, Gabriel Dorobanțu, Dan Spătaru, Ileana Șipoteanu, Mihaela Runceanu, Mihaela Mihai, Luminița Dobrescu, Alexandru Jula, Anda Călugăreanu etc.
Mama era foarte ordonată și fiecare casetă avea căte o listă, scrisă cu creionul, cu tilturile pieselor și cine le cântă, dar tot acolo erau scriși și autorii. Așa am aflat ce piese au scris Ion Cristinoiu, Marius Țeicu, Anton Șuteu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor, Cornel Fugaru, Jolt Kerestely etc. La fel și textierii.
Nimic nu cred că a făcut mai rău muzicii din acei ani, decât termenul “ușoară”. Este cuvântul care cântărește cel mai greu în depărtarea generațiilor din anii 2000 de această muzică.
Termenul este atât de greșit și pentru că nu era deloc o muzică ușoară, nici de cântat , nici de compus. Cei care o scriau și o interpretau o făceau să pară ușor de cântat, pentru că erau foarte buni, aveau respect față de meseria și pasiunea lor.
Datorez mult muzicii românești din acei ani, pentru că și ea m-a ajutat să-mi formez gustul, felul de a scrie, pofta de a asculta, dorința de a compune. Mi-ar fi plăcut foarte tare să pot scrie pentru Dan Spătaru, Laura Stoica, Mălina Olinescu, Gil Dobrică, MIhaela Runceanu și mulți alții.
Ăsta este unul dintre motivele pentru care, de multe ori, în concertele noastre ne-am adus forma noastră de respect față de acele generații cu care am crescut, invitând să cânte cu noi, piesele lor în varianta noastră, pe Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu, Gabriel Cotabiță.
Piesele scrise atunci, cele bune, frumoase, cu energie emoțională se ascultă și azi. Mai mult, se și cântă de mulți dintre artișii foarte populari de acum, Andra, Alina Eremia, Lora, Lidia Buble, Connect-r etc
Încă un argument în plus este că Electric Castle le-a invitat să cânte pe Corina Chiriac și Mirabela Dauer. Mutarea lor este una exotică și de PR, dar publicul a cântat piesele lor nu doar pentru că le știau, ci pentru că le plăceau, deși erau scrise și cântate acum ceva zeci de ani.
N-am crezut niciodată că ar exista un conflict între generațiile de artiști. Există, însă, o diferență foarte mare de respect față de această meserie sau de statutul de artist. Cei mai în vârstă decât noi au câștigat demult meciul ăsta.
Astăzi am cunoscut-o pe Mirela Fugaru, aducându-mi aminte că există muzica lui Cornel Fugaru.
Cred în univers, în viață, în oameni și în semne.
Poate așa s-a întâmplat și un alt sincron. Și mama și soțul dânsei, Cornel, s-au făcut stele în aceeași zi, pe 13 iulie.
Iar eu am aflat asta tot astăzi, în aceeași dată.
Cei pe care nu-i mai putem vedea nu înseamnă că nu mai există. Privirea este limitată, înțelegerea este infinită.
C.
Foto: cinemagia.ro
Previous Post

You Might Also Like

Fara comentarii

Lasa un mesaj