Imaginez

Clipul care isi cauta jumatatea.

‘Noi nu suntem pamanteni/Avem nevoie de noi in loc de oxigen.’

Este douazeci si UNU septembrie. In televiziunea din mintea mea apare stirea  – ’S-a descoperit un nou univers.’

Fara semne de exclamare, fara sa fie scris cu rosu si litere mari. Nu este o stire de ultima ora. Este una de fiecare ora.
Fiecare om din lumea asta a inceput sa isi descopere propriul univers. Stirea nu este noua, doar universul.
Vad stirea asta si o redistribui. Nu ca o stire, ci ca o veste. Nu ca un reportaj, ci ca un videoclip.

#primulclipviu tocmai s-a lansat. El isi cauta jumatatea.

In ambele jumatati, alti doi straini rataciti intr-o lume care nu este a lor, se cauta si ei. Fiecare cautare ascunde o alta, de fapt.

Pe strazi terestre, milioane de oameni merg nelinistiti cu pas linistit. Si ei cauta. Pe altii sau pe ei insisi. In vitrinele pe langa care trec sau in oglinizile in care poposesc putin.

Unii sunt mai putin vii decat clipul asta. La o distanta de o gura de aer proaspat, aproape nimeni nu stie ca asteapta ceva. O liniste. Acea liniste ca esti in locul care trebuie, langa persoanele care trebuie. Linistea, nu tacerea.

poză

Un clip isi cauta jumatatea. In lumea noastra, in care nu gasim timp, vrem sa gasim oameni sau jumatati? Se vede ca este de pe alta lume clipul asta…

Dar el crede ca o sa-si gaseasca jumatatea, celelalte doua minute care pentru el inseamna o viata intreaga, iar pentru noi inseamna o jumatate de tigara, un telefon scurt dat cuiva, o vorba aruncata-n vant - ‘imediat, in doua minute’.

Poate nu este in sau din lumea ta clipul asta, dar poate il ajuti sa-si gaseasca jumatatea, dandu-l mai departe, sa-l vada altii.

Este

Un clip isi cauta jumatatea. In lumea noastra, in care nu gasim timp, vrem sa gasim oameni sau jumatati? Se vede ca este de pe alta lume clipul asta…
Dar el crede ca o sa-si gaseasca jumatatea, celelalte doua minute care pentru el inseamna o viata intreaga, iar pentru noi inseamna o jumatate de tigara, un telefon scurt dat cuiva, o vorba aruncata-n vant – ‘imediat, in doua minute’.
Poate nu este in sau din lumea ta clipul asta, dar poate il ajuti sa-si gaseasca jumatatea, dandu-l mai departe, sa-l vada altii.
Este Un Nou Univers. Totul este posibil aici.

Totul este posibil aici.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

5 Comentarii

  • Reply Brenda September 21, 2015 at 5:29 pm

    Nu stiu ce fel de jumatate isi cauta clipul, dar e musai sa o gaseasca repede… Pentru ca melodia m-a cucerit din prima.

  • Reply Cristi September 22, 2015 at 11:57 am

    Piesa este deosebita, iar prima parte a videoclipului ne face sa asteptam cu nerabdare ziua de 2 octombrie pentru a vedea continuarea.
    Bravooo, Vunk! :)

  • Reply Maria Isopescu | Am găsit 11 secunde din primul clip viu September 29, 2015 at 5:55 pm

    […] povestea AICI, apoi caută și asamblează piesele de puzzle. Dacă reușești să găsești toate secvențele […]

  • Reply Povestea fotografiei ce-si cauta jumatatea | October 13, 2015 at 5:15 pm

    […] Credit: Titlul și pofta de a scrie această întâmplare sunt inspirate de ultimul clip al băieților de la Vunk –Un nou Univers (primul clip viu,  ce-si cauta jumatatea. Povestea lor – care nu seamana cu a mea, decat in credinta netarmurita ca in lumea asta se intampla minuni-  o puteti citi aici). […]

  • Reply Aedelyn April 3, 2016 at 12:33 am

    I know it may sound strange but this song reminds me of something i wrote long time ago? I don’t know…
    Undeva prin ceata si picaturi
    Am pierdut notiunea timpului
    Cand Pi era un zeu al infinitului
    Imi amintesc din acea vreme doar soapte si halucinatii.
    Un zid abrupt la vale / O fractie din soare/ Genunchi zdreliti de copii
    Nu e nimic aici, pierdut in spatiu, care sa-mi reaminteasca despre ce vorbesc. Unde sunt acum.
    Ma pierd pe o autostrada veche sau mai noua
    Uitand unde a inceput totul
    Caut printre clipe un nimic, o farama de nimic
    Un nimic din nimic de nimic din nimic din ceva
    Poate din ceva,
    Poate din cineva,
    Poate din mine?
    Poti sa-mi raspunzi?

    Am adormit si m-am trezit in alta lume. O lume putin falsa dupa umila parere a celor doi ochi pe care i-am furat din cealalta viata.
    Stiu doar ca era o seara placuta de septembrie si cineva incearca sa ma arunce intr-un parau. Si era destul de rece. Probabil acela este momentul uciderii mele si motivul pentru care nu-mi amintesc prea multe. Un cantec. Ceva, nu prea clar. Se aude otravit din departare si ma atrage catre acolo. Si fug si fug si incerc sa-mi scot chiar si aripile ciopartite si am uitat ca le-am pierdut in lumea de care nu-mi mai amintesc.

    Ieri am baut o bere cu niste prieteni. Mi-au promis ca, daca as vrea, mi-ar crea o masina a timpului si a spatiului. Erau cam beti si am senzatia ca au si prizat ceva. Ar fi totusi inutil pentru ca habar n-am unde sa ma duc.

    Dispari! Du-te dracului de unde ai venit! Tu nu esti tu! Tu esti ea! Si ea e altcineva! Si altcineva seama cu mine. Iar eu sunt doar o imagine dintr-o oglinda.

    Aedelyn
    A doua zi dupa prima. Am adoptat un copil. E fetita si o cheama Aedelyn. Nu stiu exact de ce am luat-o cu mine dar e verde si cred ca este un motiv suficient. (N.A.: ea a fost mereu rosie). Am adoptat-o pentru ca atunci cand s-a nascut i-am furat quasarul pe care urma sa traiasca. Nu-mi aduc aminte detalii, atat am retinut. Acum am rapit-o si pe ea sa-mi fie opera completa. Are ochi albastri si daca vrea, se poate deghiza in iasomie. Asa ne jucam in orele tarzii din noapte cand oamenii adorm.

    Nu intentionez sa-mi indeplinesc prea curand obligatiile de cetatean bulversat al acestei lumi bildungs-stupid-uzate dar…stupid…stupid..,

    Stupid-Stupidia
    Stupidia este acel ceva, pe care orice om normal l-ar defini prin “scorpia naibii, dispari dracului din viata mea!” Stiu ca se foloseste de mine. O stiam de la inceput. Am acceptat totusi situatia pentru ca este frumoasa si rea.
    Acum sunt undeva prin Trafalgar Square si incerc din nou sa-mi aduc aminte despre celelalte vieti care au fost in posesia mea si nicidecum de Stupidia. Surprinzatoare sunt circumstantele prin care am ajuns aici si anume urmarind-o pe Stupidia. Ea e, ceea ce in mod normal s-ar numi logodnica si viitoarea mea sotie. Intr-o seara neavand ce face am pus la cale impreuna cu Aedelyn un mic plan pentru ea. I-am aranjat o intalnire cu un personaj de care mai mult ca sigur se va indragosti din prima. Acum stam amandoua ascunse dupa un ziar vechi sa vedem cum decurg lucrurile. Speram ca bine. Eu, cel putin, imi doresc din fiecare piatra transformata in praf a corpului meu ca Aedelyn sa aiba totusi o copilarie fericita iar acest lucru nu se poate intampla decat departe de Stupidia.

    Scrisoare de la un anomim catre altul.
    Zbiara zbiara zbiara cand eu as vrea doar sa taca.
    Inteleg, ca ce am facut atunci a fost gresit, ca nu trebuia sa-ti arat sfere diforme si culori inghetate dar pur si simplu nu m-am putut stapani. Trebuia sa vezi ce-ti scapa, ce se pierde mereu in fata punctului mort din trecut. Si ai inteles fix pe jumate exact asa cum n-am inteles nici eu mai nimic. Dar ce conteaza? Simbolurile, oricum se pierd mai devreme sau mai traziu in ceata si in memorii amorfe. Evident iti voi expedia invitatia ca in fiecare an la aceeasi adresa anonima sperand sa ma insotesti macar acum la o plimbare prin centru, prin centrul timpului, dar precum doi anonimi ce ne respectam trebuie sa avem grija de propria noastra identitate si sa nu o dezvaluim, chiar daca! ROSEBUD!

    Ursitoarea
    M-am nascut intr-o zi de marti 13. As putea sa spun asta doar pentru ca suna bine, dar in cazul de fata vorbesc cat se poate de serios. Deci n-am avut o ursitoare pentru ca asta e ziua lor libera: marti 13.

    A cu M
    E frig in Antarctica. Lui Aedelyn ii place. Ne jucam cu bulgari de zapada aruncadu-i in foc. Se topesc usor picatura cu picatura. Si astfel masuram clipele care pentru ei trec. Si daca s-au intrebat vreodata ce este timpul cu adevarat acum primesc raspunsul: fiecare picatura din bulgarii pe care noi ii aruncam in foc pentru ei este o secunda. Un bulgare o ora. Un castel de gheata un univers intreg.

    Undeva, inainte ca toate acestea sa inceapa. Nu stiu cum era. Imi aduc aminte prea putin, franturi care trec pe langa mine si din care nu inteleg mai nimic. Nimic constant. Si uit imediat. Tot ceea ce ar avea o valoare cat de mica. Departe de zgomot, departe de liniste, departe de culori, departe de gauri negre si stari transparente. Poate deliram doar la -1837 grade Celsius, intr-un bar, servind cateva pahare de mercur. Coboram pe niste trepte ce duc doar in sus. Dansam topait. Plangem zambind si de mult, de prea mult timp rupem cifrele in doua si le aruncam in prapastii. Ne place sa le vedem taiate si apoi zdrobite. Si chestia asta dureaza de foarte mult timp si a devenit un fel de obsesie mai degraba vulgara, o refulare pe care ne-o dorim de ani si desi stiu ca ce fac este gresit se pare ca nu ma pot opri. Asta o face fericita pe Aedelyn si i-am promis ca nu o lass sa cada.

  • Lasa un mesaj