Observ

Unu. 1.0

‘Oamenii sunt atat de disperati sa caute viata pe alte planete incat uita sa-si traiasca viata lor.’ Asa obsinuieste sa spuna Unu.

Unu este un copil, dar asta nu se simte decat in certificatul lui de nastere si in pofta de joaca pe care o are.
Are cativa ani si ochii albastrui-verzi. Parul este destul de lung, saten. Pentru cei care traiesc pe planeta pare un om normal, dar ei nu pot vedea in sufletul lui. Atunci ar intelege ca este diferit, nu este ca toti ceilalti. Este interesant si bizar in acelasi timp ca oamenii nu pot vedea sufletele. Cu atat mai mult pe al lui Unu, care are suflet de neon. Este ca o sursa de lumina care poate lumina chiar si un stadion, atunci cand este fericit.
Unu are un secret. Toti ceilalti au mai multe, dar niciunul atat de important ca cel al copilului cu nume de cifra. El a descoperit un taram nou in timp ce se juca. A gasit o oglinda care-ti arata nu cine esti, dar cine ai putea fi daca ai face pasii corecti in viata ta, pentru sufletul tau.
‘Oglinda triunghiulara/Cine sunt eu, cel care trebuie sa apara?’. Asa isi spunea mereu cand se privea in aceasta oglinda. Ce vedea ramane secretul lui, deocamdata.
In spatele fiecarei oglinzi este un spectacol. In universul pe care l-am descoperit impreuna cu Unu, chiar putem vedea dincolo de orice oglinda. Asa ne-am gandit sa aratam asta lumii intregi intr-un spectacol si ne-am gandit ca seara de 7 octombrie este nemaipomenita pentru a face asta. Unu spune ca Sala Polivalenta este un loc in care i-ar placea sa ajunga, asa ca acolo ne intalnim cu toata lumea.
1(716)
(foto – garbo.ro)
Suntem in 2015, anul in care, atunci cand eram copii, viitorul parea de neatins, de netrait, de neinteles. Suntem in anul in care s-a descoperit o planeta-oglinda a Pamantului, anul in care Pluto a redevenit planeta si in care inteligenta artificiala devine ceva natural. Noi, oamenii, ce-am mai descoeprit in ultimul timp despre noi insine, fiecare privindu-se in oglinda sa? Eu cred ca orice oglinda este prea mica pentru universul personal de care suntem in stare.
‘Emotiile, gandurile, visurile si faptele sunt ca stelele si planetele. Trebuie sa se alinieze perfect pentru a crea liniste, putere, bucurie, adica viata.’, mai spune Unu.
Un Nou Univers se apropie sa iasa la lumina. Priveste atent. Priveste-te atent.
Toti pentru Unu si Unu pentru toti.
UNU POSTER
Observ

Robbie a mai fost in Romania de multe ori. Si va mai veni. Sub alt nume.

Am citit de aseara pana astazi toate recenziile si parerile care imi apar in newsfeed de la concertul de aseara, asta insemnand o medie de una la trei postari. In mare, la prima vedere, aceleasi reactii in care ma regasesc dupa ce am experiementat ieri sintagma ‘de la agonie la extaz’.

Ma numar si eu printre cei care au stat peste o ora la coada pentru o sticla de apa la temperatura cortului, calda spre fiarta. Am luat parte, aceeasi coada, la o bataie cu apa intre doua fete. Pare sexy, dar nu a fost deloc. A fost umilitor. Si pentru ele si pentru noi, care eram la coada. Chiar daca am fi vrut sa facem ceva nu am fi putut, pentru ca nu aveam loc sa ne miscam nici cat sa bagam mana in buzunar sa ne luam cardul acela de ‘doi lei’.

Concertul – minunat, asa cum ma asteptam, admirandu-l de foarte mult pe Robbie Williams, in tacere.

Bun. Asta au spus-o toti, din ce am citit. Eu simt sa vorbesc despre altceva, nu de cele cateva ore de cozi si concert. De orele, zilele, lunile si anii de dinaintea si dupa terminarea concertului. 

Am vazut aseara ca exista in Romania public ‘infometat’ si ‘insetat'(deloc deshidratat) de spectacol valoros. Au fost zeci de mii de oameni care au dat bani multi, foarte multi, sa vada un concert. Nu conteaza cate invitatii s-au dat, este irelevant la masa de oameni care a fost aseara in Piata Constitutiei si la cat de activ au participat la spectacol. Deci, sunt dispusi sa ‘arunce cu banii’ daca au pentru cine si de ce. Puneti gandul asta putin deoparte, mai ales cine activeaza in piata muzicala romaneasca.

La toate concertele artistilor mari care vin si in Romania o parte de public este reprezentata de artisti romani, de oameni care lucreaza in domeniul(hai sa nu-i spunem chiar industrie) muzical de aici, de la noi.

Mai mereu, discutiile sunt ‘ce bine sau ce prost s-a auzit’, ‘ce tari sunt luminile si laserele’, ‘ce trupa buna are pe spate’, ‘ce ecrane bestiale’, ‘pacat ca nu a cantat si piesa aia’, ‘ce spectacol as face si eu cu banii aia’… Da, la nivelul oricarui artist asa mare, toate parerile astea trebuie sa fie indeplinite, este minimum necesar pentru a pleca intr-un turneu si a umple stadioane. Sau piete. Se aude bine, se canta bine, se vede bine, se simte bine – se vinde bine.

Robbie Williams a mai fost in Romania. Sub numele de Michael Jackson, Depeche Mode, Rolling Stones, AC/DC, Bon Jovi, Roger Waters. Si o sa mai vina si sub alte nume. Va fi la fel de mult public. Si la fel de bun. Niste zeci de mii de oameni. O masa uriasa de oameni, raportat la scenele romanesti, care asteapta sa fie provocata, distrata, emotionata si alte dati.

Intre aceste concerte mari(statistic, se intampla la o medie de 1 la 3 ani), oamenii astia, cei care cumpara bilete, raman cu noi, cei care spunem ca facem parte din muzica romaneasca. Ce le oferim noi intre aceste concerte mari, in acest timp? Ce invatam de la fiecare artist mare pe care il vedem, in afara de partea vizuala si audio? Cum ii convingem pe cei care au dat si peste 100 de euro pe un bilet, ca si un artist roman merita asta? Cum il faci sa te iubeasca atat de mult incat sa aiba nevoie de tine, cu orice piesa ai canta?

Respectul fata de meseria de artist; curajul de a incerca teritorii noi de exprimare(artistice, nu doar de comunicare); puterea de a vorbi despre sufletul lor, nu despre ce vrea lumea sa auda; nebunia de a crede ca sunt unici; munca uriasa pe care o duc cu ei insisi si modestia cu care o fac – asta castiga respectul unui public care ar face orice sa vina sa te simta si isi face program in functie de turneul tau. Asta simt eu ca lipseste in dorinta artistica romaneasca. O simt cu regret, nu cu repros. La orice concert de acest nivel stam in public ca niste elevi si, a doua zi, ne suim pe scena si ne credem sau ne dam profesori in fata aceluiasi public. De multe ori simt ca vreau eu mai mult de la altii decat vor ei insisi. Dar de si mai multe ori lupt cu mine sa pot mai mult decat stiu eu ca vreau.

Pare ca, inca, pe piata noastra se vorbeste prea mult in cifre si prea putin in cuvinte, in mesaj. Principalul obiectiv a devenit obtinerea de cifre de accesari, likeuri, vizualizari, difuzari si nu continutul, cel de care se indragosteste publicul. Recorduri si recorduri, fara sa ramana nimic, decat o statistica mai ineficeinta si irelevanta ca a unui top de radio, raportat la numarul de bilete vandute pentru un concert. Numarul mare de cifre online este invers proportional cu cele offline.

Artistii din piata muzicala romaneasca de astazi nu isi merita, inca, publicul de ieri, cel din Piata. Avem mult de gandit la asta. Dar, mai ales, de muncit.

foto – www.instawebgram.com

Observ

(Re)Nascut pe 4 iulie.

Sambata, 4 iulie, 11.30 am. Atunci, impreuna cu Eliza, am facut un pas de oameni mari, bucurandu-ne ca niste copii. S-au spus doi de ‘Da!’ cu voce tare si de alte multe ori din priviri. Ale noastre si ale celor care ne-au fost aproape. Cuvantul ‘familie’ acum inseamna ‘Fam ILIE’.

Am fost discreti si suntem in continuare, asa cum imi place sa fiu cu viata mea personala. Le multumesc celor care ne-au scris sa ne felicite si celor din presa care s-au interesat de nunta noastra.

Am vrut sa fie o ceremonie si o petrecere de zi, relaxate, cu foarte putine dintre traditiile clasice. Mireasa nu a fost furata;) Am vrut ca invitatii nostri sa se joace, nu sa joace.

Am dansat in ploaie, am fost atinsi de soare pe timpul slujbei, am facut  baie in piscina imbracati(noi si alti aproape 30 de prieteni) tot in ploaie, am jucat fotbal, am plans de bucurie si cand mi s-a pregatit ca surpriza un concert cu o trupa tribut pentru The Beatles, am cantat cu ei ‘Twist and shout’ si ‘Hey Jude’, a iesit soarele iar, am stat pe spate si am privit artificiile de pe cer. O parte dintre fotografii le impartasesc cu voi, putin mai jos.

Asa cum ne-a urat o prietena ca mai bine sa avem ‘casa de joaca’, nu doar ‘casa de piatra’, asa o sa incercam sa transformam si ‘luna de miere’ intr-o ‘lume de miere’.

 

Cu bucurie,

Cornel Ilie ;)

Foto – Irinel Cirlanaru

_IRI4152

DSC_2749

_IRI3965

DSC_5844

DSC_6018

_IRI4721

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Craiova

Este 25 mai. Abia astept mereu sa vina ziua asta, sa primesc tort, sa suflu in lumanari si sa vad ce cadouri mi-au luat ai mei. In camera mea si a fratelui meu, Razvan, este o chitara acustica rosie-portocalie. Prima mea chitara, pe care abia ce am invatat cateva acorduri. Ascult a mia oara niste casete cu Beatles si incerc sa scot dupa ureche acordurile de la piesele lor si sa le cant. In drumul casa-scoala si invers, in mersul meu grabit si putin cocosat de la ghiozdan, imi imaginez cum sunt pe scena cu trupa mea, avem spectacol si toata lumea ne canta piesele. Nu cant in nicio trupa, dar sigur o sa am una. Chitara din camera este scoala, facultate, serviciu si pensie. Nu imi doresc sa fac nimic altceva decat muzica. Inainte sa adorm, visez la asta. Ziua, cu ochii deschisi, iar noaptea, cu ei inchisi. Visul meu este acelasi.

Este 25 mai. Multi ani mai tarziu, mersul imi este la fel de grabit, dar mai putin cocosat. Rosu-portocaliu al chitarii a devenit alb-albastru si nu se mai afla intr-un colt de camera, ci pe o scena. Razvan, nu imparte cu mine doar camera in camera in care am crescut amandoi, ci si scena unui turneu. Astazi este ultimul concert din turneul care ne-a schimbat decisiv pe toti cei care am luat parte la el. Ne-am reintalnit cu copilul care ne-a spus care ne este drumul in viata. El nu pleaca niciodata din noi, doar ca nu-l mai bagam in seama. Sta acolo, cuminte si asteapta sa fie readus la viata si in joc. Depindem de inceputurile noastre si de momentele care ne-au decis viata. Este 25 mai, ziua mea de nastere si astazi sunt cel mai fericit ca imi traiesc, in fiecare zi si seara, Visul.

Craiova Vunk Acustic (53 of 72)

‘Inconjurul Lumii’ se incheie astazi la Craiova cu al 24-lea concert. Ajunsi la sala, cu o ora inainte de ora de incepere, vad toata echipa agitata si in alerta. In timpul instalarii scenei a fost o pana de curent electric care a scurtcircuitat o parte din echipamentul nostru tehnic. Putin trecut de ora 18, nu stim daca putem tine concertul. Pagubele tehnice sunt mari si exista riscul ca atunci cand se reporneste curentul sa se mai arda si alte echipamente. In paralel, echipa de productie cauta cu disperare un generator electric in Craiova sau imprejurimi pentru a-l inchiria de urgenta.

Cisteste mai departe

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Baia Mare

O joi de mai incepe. In toata Romania se sarbatoresc Inaltarea Domnului si Sfintii Constantin si Elena. In toata lumea mea se sarbatoreste altceva. Este o zi mare de joi, iar noi ajungem astazi in Baia Mare.

Dupa ce am trecut prin Moldova, Bucovina, Basarabia, Ardeal, Banat si Dobrogea, ajungem, in sfarsit si in Maramures. Al 23-lea concert si penultimul din acest turneu o sa inceapa peste cateva ore in orasul care vineri, 22 mai are echipa HCM Baia Mare in finala Ligii Nationale la handbal feminin. Pana atunci, Teatrul Municipal devine arena unui spectacol in care spectatorii de cele mai multe ori sunt personajul principal.

BaiaMare Vunk Acustic (115 of 122)

Toata lumea este asezata, echipa tehnica la locul ei, iar noi, in spatele cortinei asteptam intro-ul pe care sa intram. Bobby, pianistul turneului, gaseste chiar langa marginea scenei gongul prin care anunta, lovind in el de trei ori, ridicarea cortinei. Inconjurul Lumii incepe.

Cisteste mai departe

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Oradea

Aproape 4 ore de mers cu masina intre Alba Iulia si Oradea, pe o vreme de primavara ca in cartile de scoala. Singurul nume de oras din Romania, care se regaseste intr-un cantec Vunk, Oradea, este locul natal al lui Akos, inginerul nostru de sunet. Asa am si ajuns sa spun in ‘Asa, si?’, ‘ba au probleme cu gramada/toti cei din Oradea, si cei din Canada’. In realitate, aici sunt unii dintre cei mai linistiti si calmi oameni pe care i-am vazut in vreun oras.

Casa de Cultura se afla intr-un parc si are acel aspect al unei constructii din anii ’70, ca mai toate casele de cultura din tara. Nu cred sa se fi construit prea multe in ultimii ani in Romania…  De pe holurile cladirii, unde am ajuns cu o ora inainte de spectacol, se aud instructiunile unui coregraf ce tipa ca sa se faca auzit peste muzica. Afara, pe treptele din lateralul cladirii, baietii de la tehnic se relaxeaza dupa ce au reusit, din nou, sa instaleze toata scena la timp.

Cu jumatate de ora inainte sa incepem, o fata cu ochelari vine timid spre mine si-mi spune ca vrea sa-mi dea un cadou de ziua mea, care vine in cateva zile. Ne-am mai vazut, tot aici, in Oradea, tot in preajma zilei mele de nastere si tot sa-mi ofere un cadou. O carte scrisa de ea. Acum a ajuns la a cincea si mi-a adus-o cadou. ‘Ioana Dumitrachescu -‘Atractia si visele’. M-a nimerit, cred si in legea atractiei si mai ales in vise, tema principala a turneului nostru.

Oradea Vunk Acustic (117 of 128)

In cabine, o parte din trupa sta de vorba, unii se plimba, inca, pe holuri. Cu totii intram in starea si ritmul ca un ritual din fiecare seara de concert. Cladirea devine o cusca fara gratii, adrenalina creste putin cate putin, nerabdarea de a incepe se intensifica si ea. Mai sunt cateva minute si evadam. Pe scena.

Oradea Vunk Acustic (27 of 128)

Oradea Vunk Acustic (104 of 128)

Prima parte a concertului ma gaseste, la un moment dat, in mijlocul publicului. Traversez sala in timpul lui ‘1000’, sa trag cu ochiul la lumea din public,sa-i simt daca s-au conectat sau nu la lumea noastra. Cateva sute de oameni, pentru cateva momente, isi schimba putin dinamica reactiilor. Unii incep sa zambeasca, sa se bucure, altii se timoreaza, se afunda putin mai adanc in scaun, de teama de a nu fi pusi in centrul atentiei. Cateva piese mai tarziu, cu totii vor fi in picioare si vor uita de propriile limite de perceptie a celor din jurul lor, vor canta, vor dansa si vor fi mai spontani decat si-au propus cand au intrat in sala. Asta este rolul unui spectacol, sa te elibereze mai intai in tot interiorul tau, pana cand acesta devine vizibil tuturor, dar doar pana cade cortina din fata lor.

Oradea Vunk Acustic (53 of 128)

In sala se afla si o doamna cu fetita ei, pe care le-am vazut cantand aproape tot concertul. Inainte de ultima piesa din concert cineva imi aduce un bilet pe scena, pe care scrie ‘au facut nunta pe Balada pentru o minune’. Imi confirma in fata publicului ca asa este si ca mai mult decat atat, fetita ei este conceputa pe aceeasi piesa. O minune atrage mereu alte minuni. Orice si oricine poate fi o minune pentru cineva care are sufletul deschis spre a crede asta.

Oradea Vunk Acustic (16 of 128)

Noaptea, primavara are un miros anume. Pentru mine luna mai are o aroma aparte, este plina de zile speciale, toate de bucurii. Una dintre ele urmeaza sa inceapa la miezul noptii…Este miercuri spre joi….pan’la cer si inapoi.

Urmeaza Baia Mare, unul dintre orasele cu cei mai activi fani Vunk.

#visulmeueste #inconjurullumii

foto – Petru Ivu

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Alba Iulia

Putin dupa miezul zilei intram in Alba Iulia. Hotelul de astazi este vizavi de Casa de Cultura a Studentilor, locul in care #InconjurulLumii se opreste pentru cateva ore. Echipa tehnica este, deja, inauntru si instaleaza scena. Mai sunt 6 ore si cortina se ridica.

alba tenis

Impreuna cu Doru, un prieten din Sibiu, stabilisem cu cateva zile inainte ca intre 14 .00-16.00 avem rezervare la terenurile de tenis din Cetate. Astazi fac echipa cu Dan, percutionistul nostru. Contra a doi jucatori care sunt, evident, mult mai pregatiti si mai constanti decat noi, meciul nu dureaza foarte mult si pierdem in doua seturi. Nu-mi pare rau deloc, mi-era atat de dor de un dublu…Desi sunt 30 de grade afara, fara niciun pic de umbra, niciunul dintre noi nu vrea sa se opreasca si continuam sa jucam, schimband echipele. Doua ore de copilarie, concentrare, consum fizic, energizare, bucurie, incrancenare, cam toata seria de contradictii frumoase pe care le presupune jocul de tenis. Asa de des cum schimi terenul, la fel se schimba si starile prin care treci in timpul jocului. Miza ramane aceeasi, sa fii tu insuti cea mai buna varianta a ta din acea zi.

Intre timp, ceilalti din echipa merg in vizita la Cetate sau raman la piscina hotelului. Distanta atat de scurta dintre Sibiu si Alba Iulia ne ajuta sa ne adunam fortele, mai ales ca urmeaza cateva zile cu drumuri mult mai lungi si n-o sa ramana timp liber mai deloc.

Alba Vunk Acustic (3 of 82)

Spectacolul incepe la fix, ca intotdeauna. Sala este plina de liceeni, in cea mai mare proportie de pana acum din toate orasele turneului. Ii simt de la inceput ca au pofta, chef de ce o sa urmeze din partea noastra, ii vad cum stau ca ‘pe ace’. Pentru noi sa vedem asta in fata ochilor este ca o injectie de vitamine care-ti intra direct in sange si-si face efectul instantaneu.

alba colaj2

Escaladam seara catarandu-ne pe cuvinte, pe sunete si ritmuri pana ajungem in acea stare in care timpul este doar o unitate de masura a unui accesoriu de la mana. Trece, dar sta pe loc. Se consuma, dar nu se pierde. Sunt momente pe care abia astept sa le traiesc in fiecare seara. Fiecare dintre noi avem altele. Dar ne bucuram de ele ca si cum le-am trai pentru prima data.

alba colaj1

Finalul concertului ne gaseste, ca de obicei, in fata unui public care danseaza si canta, iar noi le povestim despre visele lor. In Alba Iulia dintre cele cateva vise pe care le-am citit aseara am retinut ca #visulmeueste ‘sa se desfiinteze loto 6/49′, ‘sa dau la Academia de Politie si sa devin dansatoare’, ‘sa pot sa-mi platesc factura la gaze’ sau ‘sa fiu bachetbalista la o echipa din strainatate’. La intalnirea cu fanii de dupa concert, pentru poze si autografe mi-a placut ca a venit o fata sa ne intrebe, pe rand, ce jocuri ne placeau in copilarie. Fara sa ma gandesc i-am spus ca ‘7 pietre’ sau ‘castel’, cum se mai numeste in unele locuri. Ne intreaba asta pentru ca, impreuna cu alti colegi, au initiat o campanie impotriva sedentarismului, iar tema principala este ‘lasa telefonul deoparte si hai la joaca’. Am cautat pe net despre ce fac ei, pentru ca ideile si actiunile bune circula din vorba in vorba.

Cateva minute mai tarziu si cativa zeci de metri mai departe ne asezam toti intr-un pub, in fata televizorului, sa vedem semifinala Eurovision. Stiam ca prietenii de la Voltaj intra spre finalul concursului, asa ca ne ramane timp sa comentam toate piesele de pana atunci cu o bere rece in fata. A doua zi o luam ‘De la capat’, vorba cantecului care aseara a ajuns in finala concursului. In sfarsit, dupa atatia ani in care doar trupele rock mai vand bilete la concerte in sali mari si nu alti artisti care sunt prezenti doar pe radio, Romania este reprezentata de o formatie…

Noaptea, dorul de cei de acasa devine fizic, se aseaza langa mine in pat, sub plapuma si, totusi, forma ei nu se schimba, ramane intinsa. La fix o saptamana de la Ziua Internationala a Dorului, simt pe pielea mea, pe sub pielea mea, dorul. Privesc in sus, spre cer si ii fac cu mana, asa cum spune si cantecul nostru despre momentele cand iti este dor de cineva si nu este langa tine.

Urmeaza Oradea, un nou taram, o noua lume de inconjurat.

#visulmeueste #inconjurullumii

Foto – Petru Ivu

 

 

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Sibiu

Autostrada, Dealul Negru, Valea Oltului. Trei repere clasice pentru orice drum la Sibiu. Dar nicio zi in Sibiu nu seamana cu alta. Nu pentru noi. Nici nu mai stiu pentru a cata oara vin aici. De cele mai multe ori am cantat si de cateva ori am fost in vacanta pentru doua-trei zile. In jurul amiezii parchez in fata hotelului. In cateva minute, orasul mi se defasoara in fata ochilor de la fereastra etajului 9. Inconjurul lumii incepe, in cateva ore, cel de-al 20-lea concert din turneu.

Este printre putinele dati cand de la hotel la sala unde se va tine concertul merg pe jos, desi nu este afla una langa alta, asa cum era in Bacau sau Tulcea. Prea frumos este drumul pe strada pietonala spre Piata Mare, pe strazile de langa Bruckenthal si Piata Mica, ca sa-l fac cu masina.

Teatrul Gong, locul in care urmeaza sa cantam este teatru de copii si tineret. Poate si de-asta, de cand intri in culise, este o energie foarte placuta, pozitiva. Acum doi ani cantam in Piata Mare, intr-un recital din cadrul Festivalului de Teatru. Era o sambata seara. Astazi, intr-o luni de mai, o sa calcam pe scena unui teatru din orasul in care cultura si arta sunt iubite si ajutate asa cum merita. Poate si de-asta oamenii de-aici au mai multa liniste, bunatate, toleranta si bucurie in priviri.

Sibiu Vunk Acustic  (41 of 92)

Cabina in care stau pana sa incepem este plina de costume de scena, de recuzita pentru spectacolele de teatru de papusi care se tin aici. Pe masa, in fata oglinzii, scenariul de la Harap Alb. In cuier, sta atarnat un costum negru cu maini uriase. In mainile mele tin o pasare de ceramica gasita aici pe geamul cabinei. Cand eram mic suflam in disperare in genul asta de ocarine, in care daca torni apa si sufli in ele, imita sunetul uni ciripit de pasari. Gabi gaseste si el una si suflam amandoi in nestire.

Cisteste mai departe

InconJURNALUL Lumii

InconJURNALUL Lumii – Ploiesti

Acum doua luni si cateva zile incepeam un turneu care urma sa ne schimbe lumea. Acea lume pe care o stiam noi ca este a noastra am inconjurat-o si cu cat ne apropiam de capatul ei, cu atat mai mare devenea. Ca navigatorii altor vremuri, aceia care au descoperit taramuri noi, inaintam oras cu oras, sa descoperim, nu taramuri si nici granite noi, ci pe noi insine, prin cei din fata noastra.

In 4 aprilie, la Tulcea, se incheia turneul ‘Inconjurul Lumii’, asa cum il planuisem initial, cu 18 orase. Tot acolo, la sfarsitul concertului anuntam ca, in luna mai, prelungim turneul cu inca 6 orase. Acum, plecam spre Ploiesti, primul dintre ele.

Vunk Ploiesti Acustic-1

Este o duminica de mijloc de mai, iar amiaza ne prinde intrand in oras. Ajungem cu o ora mai devreme de repetitiile si proba de sunet, programate la Filarmonica ‘Paul Constantinescu’ si, in drum, ne oprim in Doroftei Pub. La una dintre mese, in forma, ca de obicei, este si prietenul nostru, Leonard. Am cantat aici de cateva ori si facem amandoi parte din campania dusa de Avon impotriva violentei domestice. Cateva bancuri spuse de el, cateva povesti sa recuperam de cand n-am mai vorbit si se face ora 4. De la pub la Filarmonica facem doua minute.

Inca de la repetitii incepem sa resimtim acea bucurie pe care am trait-o cu totii in timpul turneului si, doar din priviri, ne intelegem ca abia asteptam zilele care urmeaza. Dar, in primul rand, concertul de aici, care incepe in trei ore.

Cisteste mai departe

Observ

O saptamana pe an. In 20 de ani.

An de an, de cand a inceput, merg la fiecare turneu. Pana acum vreo trei ani se tinea in septembrie, acum este in aprilie. Imi place mai mult asa, la inceput de primavara. Zgura are aceeasi culoare, liniile se largesc sau se ingusteaza de la jucator la jucator.

28_arena_CP
Impreuna cu alti spectatori, am crescut umar la umar. Chipuri pe care le vad an de an. Unele schimbate, altele la fel de tinere. Nu ne-am salutat sau vorbit niciodata, dar ne recunoastem si petrecem o saptamana pe an impreuna, in tribuna. Niste straini cu obiceiuri comune.

Cisteste mai departe