Imaginez

Made in Fericirea.

Daca Fericirea ar fi o tara, toti locuitorii ei s-ar numi fericiti.
S-ar numi. Dar s-ar simti asa? Si nu doar daca ar fi o emotie nativa a faptului ca traiesc in acel loc, dar oare ar fi mandri ca sunt fericiti, nascuti in Fericirea?
Ar trebui sa existe o limba oficiala. Dar ar vorbi-o corect?
I-ar intelege nuantele, ar folosi corect si des verbele a caror actiune creaza fericire? Ar stii cum sa foloseasca adjectivele care sa o descrie sau liniuta aceea, cratima, care face trecerea de la scolit la nescolit? Sau, poate, limba fericirii ar fi limba cu cele mai putine cuvinte din vocabular?
Statul Fericirea ar trebui sa fie reprezentat de un imn oficial. Ba chiar si de o zi oficiala.
Ce cantec ar putea fi un astfel de imn? Si daca nu exista unul, deja, cine si-ar lua responsabilitatea ca a inteles atat de bine care-i treaba cu fericirea incat sa cante despre asta? Oficial, nu oricum. Se spune ca artistii adevarati nu prea stiu ce inseamna sa fii fericit si de-asta creaza asa intens. Pai atunci, daca ei nu stiu ce inseamna sa fii fericit cu adevarat, cum sa poata canta despre asta? Iar daca nu esti artist adevarat, cum sa poti reprezenta aceasta tara? Nu se cade.
Cu ziua oficiala este mai simplu,oamenii acestui loc sunt antrenati sa sarbatoreasca oricand, orice, oricat. Zi, amiaza, seara, noapte, dimineata, iar amiaza, este in regula, sarbatoare sa fie. Sau nici macar, gasesc ei un motiv.
Ca sa faci cumparaturi, ca in orice alta tara, si in Fericirea, iti trebuie bani. Care ar fi moneda oficiala? Si la ce curs? Si-ar deschide vreo banca sucursale in Fericirea? Fericitii nu ar trebui sa stie ce inseamna credite, dobanzi si ghisee, nu?
Ca sa traiesti in Fericirea, trebuie sa respecti legile acestei tari. Fericirea ar avea Constitutia ei si daca ai ajunge sa o incalci, ai fi pedepsit. Dar cum? Cine hotaraste ce si cum este drept sa amendezi pe cineva care nu respecta fericitii sau le fac rau? Il condamni sa nu mai zambeasca, sa nu se mai bucure? Sau doar il obligi sa se simta trist?
In acest timp, inchisorile sunt aproape pline de oameni talentati, care scriu carti, de artisti neintelesi, oameni cu doctorate, cu diplome. Este de inteles, doar suntem in Fericirea. Aici, valoarea nu conteaza. Nici dreptatea, cinstea, onoarea, demnitatea, respectul.
Exista vreun candidat pentru postul de Presedinte al Fericirii? Cum il aleg? Ca de zambit, toti zambesc cand este vorba de a fi alesi. Pai daca ar fi sa stie ce inseamna onoarea de a conduce Fericirea, asta ar insemna ca primul inscris este si castigatorul, ca doar nu ar apuca sa se certe sau sa se contrazica pe vreun subiect, nu? Ar fi o dovada ca nu stiu ce inseamna Fericirea. Ar vorbi mult sau putin? Ar spune ceva cand ar vorbi?
Fericitii ar trebui sa-si cunoasca drapelul. Ar avea culori, ar avea blazon? Normal, dar care, in ce ordine, ce nuante? Nu de alta, dar analistii din aceasta tara sunt foarte atenti si interpreteaza Fericirea in mult feluri.
Dar ce se fac, oare, cu religia? Fericitii chiar sunt asa zen? Cat costa sa te botezi in Fericirea?
Se spune ca nu se stie drumul pana la fericire, asa ca nu exista drumuri in Fericirea. Pur si simplu. Exista locuri indepartate, sa le numim orase, la care se ajunge circuland, fiecare cum poate. Este o forma de disciplina si auto-cunoastere, pentru ca drumul la fericire si prin ea necesita multe capcane. Fericirea este plina de capcane.
Ar veni ziua in care un prim-ministru, cine stie cine, ar veni intr-o zi la serviciu si, cu zambetul pe buze, ar trebui sa isi faca un guvern. Are o lista cu ministere pe birou, dar nu are ministrii pentru ele. Este fericit si el ca toti fericitii, dar nu se simte foarte fericit acum.
Pai cum sa faca cu sanatatea Fericirii si cu educatia ei?
Ce se face cu cultura ei? Ce buget sa aiba Fericirea?
Ce sa mai spuna ca nu stie ce sa faca cu agricultura, cu economia, cu apararea ei. Pai ce politie se potriveste ca sa aperi Fericirea? Si, mai cu seama, de ce sau de cine sa o aperi? Cine ar vrea sa o atace? Ar putea exista, vreodata, un titlu in presa, ‘Fericirea sub teroare’? De fapt, ar exista presa in Fericirea….?
Fericirea, geografic vorbind, se afla pe un continent. Sau este chiar ea un continent. Sau o lume, nu doar o tara.
Este inconjurata de alte state, de oceane, de alte natii. Civilizat si diplomat este ca, Fericirea, sa aiba ambasadori prin toti vecinii. Cu sedii, cu tot. Cineva interesat?
Iar vecinii, daca vor sa vina si ei in concediu aici, ar avea nevoie de viza? Ar da un interviu, ca sa primeasca viza asta? Si pe cat timp ar primi-o?
Fericitii. Locuitorii acestui loc, oare cum sunt ei ca natie? Ce fel de popor?
Trebuie ca au simtul umorului si ca stiu sa faca haz de necaz mai mereu. Sunt oameni buni, care stiu sa aiba oaspeti, sa fie primitori, atunci cand le treci pragul. Si al casei si al tarii.
Poate ca nu au multe si nu au multi bani, pentru ca, se stie din folclor – banii nu aduc fericirea. Sunt oameni care stiu sa petreaca, chiar daca doar asta fac mai mereu. Sunt fericiti pentru ca stiu sa se adune atunci cand le este greu si atunci sunt cei mai uniti. Sunt fericiti pentru ca tara in care traiesc este foarte frumoasa si sunt si mai fericiti cand vin altii, strainii, sa le spuna asta.
Ei sunt fericiti, pentru ca femeile locului sunt frumoase. Ele sunt fericite, pentru ca sunt admirate in toate felurile. Si de ai lor si de ai altor tari.
Sunt fericiti, pentru ca nu tin ranchiuna si nu raman suparati mult timp pe cei care le fac rau. Altfel, daca si-ar aminti si ar tine supararea, i-ar evita pe acestia cand ar veni, periodic, sa le ceara sprijinul si sa ii voteze. Sunt fericiti, pentru ca desi ar trebui sa aiba totul, se multumesc cu nimic.
Fericirea, in zilele noastre, este tara cu cei mai putini locuitori. Multi nici nu stiu ca locuiesc aici, nu-si cunosc tara si nici nu-i intereseaza, pentru ca nu simt ca apartin acestui loc. Altii, oricat de mult au cautat, nu au gasit locul sau nu au trecut granita.
Totusi, se stie doar de un singur caz, un singur om, pentru care tara asta, Fericirea, este prea mica si s-a gandit sa-si faca el una doar a lui. Pentru el, sa fii fericit nu mai inseamna aproape nimic. El este mai mult decat atat. El este Preafericit.
Cu sufletul la minte si cu gandul la fericire, ‘Desteapta-te, fericitule!’.
Imaginez

Tigara de dupa.

(*ganduri ca fiind spuse la o tigara. Aparent, n-au nicio legatutra intre ele)

Sambata, rasarit de dimineata si decembrie. Jumatatea lunii, ceva ani in urma. Spre ora sapte, ies din bloc si merg spre sediul Postei Romane din cartier. Acolo vin mereu prima data ziarele. La inceput de week-end apare Suplimentul Sportul. Este scris albastru pe alb. Drumul pana la Posta dureaza sase minute, trei strazi, cinci scari de bloc, o alimentara, un loto si o filatelie.

La alimentara, coada. De oameni si de sticle goale de lapte. E mai mica acum coada, nu chiar ca in timpul saptamanii.
Pe scarile Postei, inca vreo sapte-opt oameni. Toti asteapta ziarele. Ne recunoastem intre noi. Ne vedem in fiecare dimineata. Eu sunt singurul copil de-acolo. Aproape toti fumeaza. Ceilalti, scoatem pe gura aburi de frig. Se amesteca in fum de tutun.
In Timisoara, in acelasi timp, oamenii au stat la rand la ceva sperante si acum au ajuns in fata sa-si primeasca portia. Ne-au tinut rand tuturor.
Desi inaintam spre sfarsit de decembrie si inceput autoritar de iarna, in cateva zile, in Romania vine o primavara fara flori. Romanii ies in strada. Se moare, se supravietuieste, se traieste, se invie.
In cateva zile, lumea ne schimba pe noi, mai mult decat o schimbam noi. Inca se intampla asa. Si au trecut de-atunci 26 de ani.
La acea vreme la cei 14 ani ai mei si primul week-end de vacanta de iarna, dupa trimestrul doi, urmatoarea saptamana inseamna bulgari, cazemate de zapada, fotbal pe zapada si fotbal cu fise, in sufragerie, langa televizorul aprins doua-trei ore pe zi.
In cateva zile, televizorul nu va mai fi doar un ecran, ci o fereastra spre lume.
Multi ani mai tarziu, ramanem atarnati de aceasta fereastra. Din reflex, nu de nevoie. O fereastra care, candva, ne unea, acum ne desparte. Fiecare o privim altfel. Mai toti care ajung dincolo de ea, se transforma.
Pe-atunci cele mai multe erau alb-negru, dar noi stiam sa vedem culorile din toate imaginile. Acum, toate ferestrele astea pacatoase sunt color si, cei mai multi, vedem lumea prin ele doar in alb si negru.
Steagul Romaniei, intre timp, isi pierde o stema si castiga o gaura. Adica o lipsa. Se acopera repede. Gaura, nu lipsa.
Se schimba partidele. Unele intre ele, altele doar ca nume. Ne schimba si pe noi, cei de pe margine. Ne schimba pe dinauntru, ne schimba nivelul de toleranta, ne schimba chiar si intre noi. Lumea fumeaza din ce in ce mai mult. Cu cat scade nivelul de trai, cu atat creste cel de fum.
Romanii mai protesteaza de una, alta, din cand in cand. In acele momente, scrumierele din guvern se umplu instant. Dar se golesc si mai repede, ca si pietele de oameni.
Ultima oara ne-a scos in strada un foc si niste oameni frumosi, artisti care au disparut din viata noastra ca prin fum… Un colectiv. De oameni buni.
Este miercuri, amiaza si decembrie. Zilele noastre. Nu mai caut ziarul de sport. Nu prea mai avem sport. Si nici ziare.
Cu totii am devenit dependenti si nu mai putem trai fara ferestrele din televizoare, asa ca ne obisnuim sa le purtam si in buzunare sau in genti, sub forma de telefoane. Le gasim langa pachetele de tigari, cel mai des.
Informatiile ne trec prin fata ochilor, ne intra in vene, ies pe gura si prin degetele cu care tastam si, apoi, dispar ca un fum, facand loc altora. Le aprindem ca pe niste tigari, le ‘fumam’ si aprindem altele. Efectele pe termen lung? Ne imbolnavim. Sufleteste. Si de ‘fumat’ activ si pasiv.
Acum ceva sute de ani in urma, in aceasta zi, se nastea Beethoven. Cu alta suta mai tarziu, mai aproape de vremurile noastre, tot azi, murea Grimm, povestitorul. Nemti amandoi.
La televizor, Klaus Iohannis, Presedintele Romaniei. sarbatoreste un an de mandat. S-a ‘fumat’ repede stirea asta. Nimic nu este mai important in aceste zile ca legea despre fumatul in locuri publice. Romania iese in strada, din nou! Cat pentru o tigara. Pentru ca nu se mai fumeaza inauntru.
(editorial pentru gandul.info)
Imaginez

Culegi. Cu legi.

Nu există nicio teorie sau lege care să demonstreze bătaia de joc. Însa, simțim cu toții când cineva își bate joc de noi. Ca o lege nescrisă. N-avem cum să o demonstrăm, pentru că este ceva mult prea subiectiv. Mai rău, acum, este că nici nu prea mai putem s-o evităm.
Este cineva care nu se simte luat peste picior, sfidat sau jignit de ‘scriitorii’ pușcăriași? Aceia din fotbal, da.
Boierii hârtiilor. Nu cele de cărți, ci de bani. Au transformat bancnotele în foi de cărți, cardurile în semne de carte, băncile în edituri.
Bibliotecile sunt natura dintr-o casă. Carțile sunt prescurtarea naturii. Munții, apele, stelele, soarele, luna, demonii, îngerii, pădurile, natura umană, toate astea si toate celelalte se pot întâlni în aceeași pagină, carte sau raft, așa cum într-un peisaj se intălnesc apusul, marea, omul si malul.
Nu este ironic că pentru a crea natură interioară, adică bibliotecile, trebuie sacrificată natura, copacii?
Căți copaci au crescut si au fost tăiați degeaba in numele lui Becali, Copos, Penescu, Staicu, Borcea si restul găștii de ‘artiști’?
Dar nu ne-ar plăcea nouă mai mult și lor mai puțin ca legea să fie mai infricoșătoare pentru cei ca ei? În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una? Și să fie ascultați, ca la școală. Eu cred că asta, pentru unii, ar fi mai infricoșător decăt carcera. În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una? În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una? Cu repetiție, da.
Dar nu este de ajuns, mai trebuie ceva. Și nu doar pentru ei. Mi se pare obligatoriu ca pedepsa sa vizeze direct ‘arma crimei’.
Cănd faci abuz de funcție, că este trafic de influență sau că este abuz, ești pus să demisionezi. Dacă mergi aiurea cu mașina, rămâi fără permis.
Păi nu este evident că trebuie confiscate averile celor care fac fraudă, spălare de bani și toți termenii aștia juridici care se folosesc in loc de hoție?! Dacă s-ar aplica măsura asta, ar mai avea ‘intelectualii’ din pușcărie cu ce să-i plătească pe alții să le scrie lucrările, să le semneze, să le aprobe și să le tipărească?
Intr-o țară științifico-fantastică, este fantastic cum niște analfabeți scriu lucrări științifice.
Pe cealaltă parte a interpretării necesității culturii de către cei care ar trebui să o protejeze și să o păzească, s-a ajuns la momentul în care este foarte probabil ca educația muzicală, (‘ora de muzică’, mai clar), sa fie scoasă din programa școlară.
Lipsa șansei de a invăța despre cea mai importanta, eficienta, frumoasă și constructivă formă de comunicare din lumea asta și din toate timpurile este o tragedie. Concret și realist, mai mulți copii cred că sunt mai atrași de ora de muzică decât cea de chimie. Sau de religie. Nu ești artist dacă inveți despre muzică, dar nici creștin dacă faci religie la școală.
Adevărata detenție nu este a celor condamnați, ci este după gratii, pe exteriorul lor. Închisoarea oamenilor care sunt liberi, dar își țin mintea izolată și încuiată, este cea mai păzită pușcărie.
(editorial pentru gandul.info)
Observ

Strad-uinta.

‘Ce ne facem cu puterea,
Celor care nu ne simt durerea?’
(Ne facem auziti, septembrie 2014)
Ce ai putea spune in plus stand in fata Presedintelui, mai mult decat striga o tara intreaga? A chemat poporul la birou. Asa, si?
Ce protocol exista pentru asa ceva, pentru a te aseza la masa din lemn masiv a biroului linistit din Cotroceni si intri dupa toate partidele care vor sa-si mai salveze cativa pirati? Suna ca niste paraciosi care merg in cancelarie, la domn director, sa se planga. El vorbeste lent, noi nu mai stim cat de repede sa spunem tot ce ne doare.
‘V-am vazut, v-am auzit, am inteles’, astea au fost cuvintele spuse de Iohannis azi. Pai atunci pe cine cheama si de ce? Sa-i mai explice o data ce spune ca a inteles si auzit, deja?!
Nu cred ca intereseaza pe cineva de alegeri aniticipate, de lideri, de propuneri si de solutii. Romanii pana nu vad ca se pleaca masiv din politica nu o sa aiba linistea de a fi rationali, ci doar emotionali. Si pe cea mai mare si buna dreptate. Nu poti sa mai ai rabdare si diplomatie sa te intelegi si sa-i intelegi pe unii care te-au furat si ‘violat’ ani la randul. Ii vrei dusi, ii vrei plecati, ii vrei pedepsiti, umiliti, loviti unde-ii doare cel mai rau – in confiscarea puterii pe care cred ca o (mai) au!
Nu exista negocieri, exista deadline. 
Nu exista platforme program, exista nevoi si o specie noua de demnitate – una istorica.
#teamiohannis, nu mai bateti mingea la perete, intrati in teren si faceti punct. V-am ridicat mingea la fileu si sta in aer de cateva zile.
Se schimba istoria, se schimba si limba romana. Verbul ‘a se stradui’ vine, mai nou, de la a iesi in strada. Ne straduim.
Tu, Presedinte al Romaniei, te straduiesti si tu?
foto – romaniatv.net
Imaginez

ImpreUNU

Cate am reusi in viata noastra, de unii singuri? Cati pasi am face din tot drumul nostru, daca, pe parcurs, nu s-ar gasi cineva care sa ne ajute, sa ne impinga de la spate, sa ne sustina, sa creada in noi, sa ne asculte, sa ne ridice, sa ne incurajeze, sa ne aplaude cand reusim?

Drumul nostru spre un nou univers a insemnat si inseamna si oameni care au crezut in povestea si ideea noastra. O parte din ce ne-am propus sa realizam in spectacol sau in promovarea lui nu am fi reusit fara cei care au intrat in jocul nostru.

Fiecare dintre partenerii VUNK din acest an s-au integrat in universul nostru nu doar prin mesajele campaniilor lor sau produsele pe care le ofera, pe care le reprezinta, ci si prin activarile din campania de promovare si de la locul concertului, Sala Polivalenta. Spectatorii veniti la concert au avut parte de un scurt spectacol la fiecare dintre standurile expuse la intrarea in sala.

Huawei a aprins creativitatea in universul nostru si a adus modelul P8 ca instrument de creatie si comunicare, nu doar ca telefon. Cabina produsa pentru intrarea in sala a pus la dispozitie tehnologia pentru creativitatea celor care intrau acolo. Cu aceeasi tehnologie am creat si noi un moment din spectacol.

Propunere Huawei P8 -Vunk

Flanco a conectat lumea de la concert cu cei care nu au putut ajunge si urmareau pe pagina noastra de facebook toate fotografiile care se incarcau direct de la standul lor, cu fanii veniti sa se pozeze cu un panou special creat pentru Un Nou Univers. Pe http://www.flanco.ro sunt tot felul de idei care sa va dea si voua idei. D-alea bune si frumoase;)

flanco

 

 

AVON sunt prietenii si partenerii nostri inca de la primele noastre concerte din Sala Polivalenta. Anul acesta au creat un tunel ce ducea din hol pana la intrarea in sala, cu proiectii de jur-imprejurul lui cu imagini din cosmos. Imi pare rau ca n-am ajus sa fac si eu o tura;)

avon

Idea Bank si-a schimbat front-page-ul site-ului lor oficial cu un layout dedicat implicarii lor in universul nostru. Tot impreuna cu ei am facut niste ‘cartoane’ ce s-au impartit la intrarea in sala, pe care puteai sa-ti dai numele unei stele din Universul Vunk.

idea bank

OMV este combustibilul motorului nostru. ‘Calatoreste ca un star’  spre Un Nou Univers si asa am si facut;)

f64.ro a adus forta universului lor, cel vizual si cu ajutorul lor am putut face o premiera pentru filmarea de spectacol din romania – filmarea 360 de grade. Zeci de camere au fost aduse pentru a face acest experiment.

DIGI nu ne-au lasat singuri si au fost acolo, impreuna cu noi, sa fie parte din tehnologia necesara pentru nebunia frumoasa a universului nostru.

Hit Yourself, prin Florin Grozea, a dus povestea noastra in multe medii in care, altfel, am fi avut acces ceva mai greu. Parte din echipa, inca din primele luni cand i-am povestit despre ideea noastra, prin ei, online-ul a facut cunostinta mai repede, mai des si mai usor cu universul nostru.

Europa FM, pe langa campania de promovare de pe radio si online, au auds o mascota care a fost o mica vedeta printre cei holul Polivalentei.

mascota europafm

PrimaTV este canalul pe care s-a transmis in noaptea de Anul Nou fiecare concert de la Polivalenta. Si de data aceasta au fost langa noi si au mers pe mana noastra;)

Music Channel este televiziunea muzicala care ne-a promovat muzica mereu, care cred in continuare in ideile noastre. Avem un univers comun.

Viva, URBAN.ro, Talentivity, 220.ro, iConcert.ro, Cinemagia, Eva.ro,BestMusic, Zile si Nopti ne-au ajutat la promovarea universului nostru si au dat mai departe vorba in lume;)

Impreuna cu SublimeRomania, am adus in lume un concept nou de spectacol. Un univers in care va invitam sa va regasiti si sa va redescoperiti. Suntem toti pentru UNU si UNU pentru toti;)

Noi suntem aici si va asteptam, la granita dintre vis si intamplare.

Va multumim tuturor!

#unnounivers #universulvunk #impreUNU

 

Imaginez

Publicul este UNU.

Intr-un concert pot avea loc doua spectacole, in acelasi timp –  cel de pe scena si cel din public. Depind unul de celalalt, se provoaca unul pe altul, se completeaza, se cauta, se alimenteaza impreuna, isi arata recunostinta reciproca.

Miercuri seara, intr-Un Nou Univers, fotograful Ionut Rusu a spionat o parte din publicul care a venit la Polivalenta. Am mai spus ca sunt multi care au venit din alte orase si, intre timp, am aflat ce distante mari au parcurs unii dintre ei. Au fost din Iasi, Timisoara, Dorbeta Turnu Severin, Targu Jiu, Galati, Craiova, Pitesti, Brasov, Targoviste, Fieni. Le multumesc tare, din nou, in numele tuturor din echipa noastra, celor care au petrecut cu noi o seara memorabila.

Mai jos, cea mai frumoasa parte din Universul nostru – publicul. Asa traieste lumea noastra la concertele VUNK.

#unnouunivers #universulvunk #publiculUNU

p25

o

p6

p2

p5

p3

p24

p23

p22

p19

p20

p18

p17

g

i

p1

p14

!!!!

n

p21

p15

p9

p8

p7

p10

p11

Vunk, 7 octombrie-33

Vunk, 7 octombrie-49

Vunk, 7 octombrie-349

Vunk, 7 octombrie-108

Foto – Ionut Rusu

Imaginez

A fost UNU. Numaratoarea continua.

‘Este timpul sa te intorci. La tine’.

Aproape acum un an mi-a venit acest mesaj, acest gand. Si l-am notat in telefon. Era in noiembrie, eram in Cluj, intr-o vineri. L-am tinut minte. In aprilie, in acest an, am incep sa ma gandesc la ‘Un Nou Univers’. Mi-a placut, printre altele, ca puteam sa formez numele UNU din initialele titlului. Usor-usor, am inceput sa ascoiez mesajul de mai sus, cu titlul concertului. Incepeam sa gasesc sensul celor doua, sa le intuiesc emotia, sa ma joc cu ele.

Septembrie, 2015, trei saptamani pana la concert. eram la un interviu pentru revista Sapte Seri, cu Horia Ghibutiu si vorbeam despre conceptul UNU. Mi-am adus aminte ca salvasem in telefon mesajul de mai de mai sus si am vrut sa i-l arat, sa vada ca nu mint cand am spus ca am inceput sa ma gandesc la concertul de aseara inca de acum un an, imediat cum s-a terminat ‘VUNK in Orasul Minunilor’. Am ramas mut cand am vazut ora la care fusese salvat atunci mesajul, cand nu stiam pentru ce va fi – 11.11.

poză

Tot anul acesta, pentru mine, s-a invartit in jurul lui UNU, cumva.  SI a cifrei, dar si a ceea ce reprezinta ideea de un univers nou…

3

S-a intamplat si pasul asta. Inca o treapta spre ceea ce credem noi ca putem fi, ca putem deveni. Am riscat mult aseara. Am riscat pe toate planurile. Si aveam multe de pierdut. Dar totul de castigat. De la ideea conceptului, campanie vizuala, pana la repetoriu si punere in scena.

Am pus ieri in scena tot ce mi-am imaginat ca se poate face pentru acest concept. Vreau sa le multumesc tuturor echipelor care au muncit enorm sa faca niste lucruri aproape imposibile pentru logistica pietii de spectacol din Romania. Cu totii, am tras de noi, ne-am impins niste limite si  le-am depasit cat am putut noi de bine. Am invatat multe in ultima perioada, iar dupa terminarea spectacolului, partea cea mai frumoasa este ca ne-am dat seama ca mai avem, inca, de invatat unii de la altii sau unii despre altii.

Le multumesc din suflet lui Nicole Cherry (piesa ‘Secretul tau’, pe care o cantam in duet este unul dintre pariurile noastre de pe urmatorul album, desi este mult mai rock decat permite FM-ul;), Calin Goia (care este si el in repetitii pentru spectacolul lor de saptamana viitoare de la Sala Palatului. Succes, Calin!), Paulei Seling (profesionista desavarsita, cu care ma bucur ca, in sfarsit, am reusit sa cant o piesa, chiar daca nu a fost una a noastra;), lui Tudor Ionescu de la Fly Project, pentru prietenie si bucuria pe care o aduce mereu cu el.

cu nicole 1

cu calin 2

cu paula 2

cu tudor

Le multumesc si partenerilor si sponsorilor, pentru ca si-au ascoiat numele cu noi si sper ca nu i-am dezamagit. Ii felicit pe toti pentru creativitatea activarilor din holul Salii Polivalente. A fost un spectacol in sine.

Va multumesc voua, cei care ati fost acolo cu noi. In special celor care au cumparat bilet si care investesc in noi, dandu-ne curaj, incredere si speranta. Au fost multi care au venit din toata tara pentru acest spectacol… Va suntem recunoscatori! Dar si celor care nu au putut fi cu noi aseara si s-au gandit la noi sau au intrat in video, in direct, pe ecranele de pe scena.

Impreuna, am facut o premiera pentru concertele romanesti – Andreea (fana noastra iubita din Satu Mare), Calin (Zalau, care era in cabinetul sau de stomatologie si a luat o mica pauza pentru a fi cu noi), Dan Fintescu (din Targu Mures, a intrat in direct, traind impreuna cu cei din sala, timp de o piesa, in universul nostru) si Mariei (din China, Maria a stat treaza pentru a fi alaturi de noi atunci. Iarta-ma, Maria, ca nu te-am recunoscut imediat ;).  Maria face parte din Muse Quartet si a fost cu noi in turneul acustic din primvara, ‘Inconjurul lumii’.

Le multumesc si celor care au cantat aseara cu noi in formula extinsa special pentru Un Nou Univers –  Muse Quartet (Corina, Nicoleta, Alina, Cosmina), Mihaela, Nelly, Mihnea, Razvan, Alex (Dan si Dan, voi sunteti, deja, de-ai casei ).

11

Le multumesc din suflet celor din echipele tehnice (scena, lasere, sunet, video, lumini, lasere, IT, logistica, alpinisti, tehnicieni), care au fost extrem de numerosi si de implicati in povestea noastra.

regie

In universul despre care invatam la scoala sau din carti si de la televizor se spune ca nu exista atmosfera. In Universul nostru, aseara a fost cea mai frumoasa atmosfera

plan general 1

Nu poti schimba felul in care te vede lumea, dar poti schimba lumea prin felul in care o vezi tu.

Accepta-ti visele si fa orice sa le implinesti, intelege-te si nu te mai gandi cum te privesc altii sau cum esti tu in ochii lor. Esti mai important si mai valoros decat crezi sau decat ti-au spus ceilalti.

Lumea este a ta, nu a lor.
Este timpul sa te intorci.
La tine.

8!
#universulvunk #unnouunivers
FotoPetru Ivu
Imaginez

Clipul care isi cauta jumatatea.

‘Noi nu suntem pamanteni/Avem nevoie de noi in loc de oxigen.’

Este douazeci si UNU septembrie. In televiziunea din mintea mea apare stirea  – ’S-a descoperit un nou univers.’

Fara semne de exclamare, fara sa fie scris cu rosu si litere mari. Nu este o stire de ultima ora. Este una de fiecare ora.
Fiecare om din lumea asta a inceput sa isi descopere propriul univers. Stirea nu este noua, doar universul.
Vad stirea asta si o redistribui. Nu ca o stire, ci ca o veste. Nu ca un reportaj, ci ca un videoclip.

#primulclipviu tocmai s-a lansat. El isi cauta jumatatea.

In ambele jumatati, alti doi straini rataciti intr-o lume care nu este a lor, se cauta si ei. Fiecare cautare ascunde o alta, de fapt.

Pe strazi terestre, milioane de oameni merg nelinistiti cu pas linistit. Si ei cauta. Pe altii sau pe ei insisi. In vitrinele pe langa care trec sau in oglinizile in care poposesc putin.

Unii sunt mai putin vii decat clipul asta. La o distanta de o gura de aer proaspat, aproape nimeni nu stie ca asteapta ceva. O liniste. Acea liniste ca esti in locul care trebuie, langa persoanele care trebuie. Linistea, nu tacerea.

Cisteste mai departe

Observ

Unu. 1.0

‘Oamenii sunt atat de disperati sa caute viata pe alte planete incat uita sa-si traiasca viata lor.’ Asa obsinuieste sa spuna Unu.

Unu este un copil, dar asta nu se simte decat in certificatul lui de nastere si in pofta de joaca pe care o are.
Are cativa ani si ochii albastrui-verzi. Parul este destul de lung, saten. Pentru cei care traiesc pe planeta pare un om normal, dar ei nu pot vedea in sufletul lui. Atunci ar intelege ca este diferit, nu este ca toti ceilalti. Este interesant si bizar in acelasi timp ca oamenii nu pot vedea sufletele. Cu atat mai mult pe al lui Unu, care are suflet de neon. Este ca o sursa de lumina care poate lumina chiar si un stadion, atunci cand este fericit.
Unu are un secret. Toti ceilalti au mai multe, dar niciunul atat de important ca cel al copilului cu nume de cifra. El a descoperit un taram nou in timp ce se juca. A gasit o oglinda care-ti arata nu cine esti, dar cine ai putea fi daca ai face pasii corecti in viata ta, pentru sufletul tau.
‘Oglinda triunghiulara/Cine sunt eu, cel care trebuie sa apara?’. Asa isi spunea mereu cand se privea in aceasta oglinda. Ce vedea ramane secretul lui, deocamdata.
In spatele fiecarei oglinzi este un spectacol. In universul pe care l-am descoperit impreuna cu Unu, chiar putem vedea dincolo de orice oglinda. Asa ne-am gandit sa aratam asta lumii intregi intr-un spectacol si ne-am gandit ca seara de 7 octombrie este nemaipomenita pentru a face asta. Unu spune ca Sala Polivalenta este un loc in care i-ar placea sa ajunga, asa ca acolo ne intalnim cu toata lumea.
1(716)
(foto – garbo.ro)
Suntem in 2015, anul in care, atunci cand eram copii, viitorul parea de neatins, de netrait, de neinteles. Suntem in anul in care s-a descoperit o planeta-oglinda a Pamantului, anul in care Pluto a redevenit planeta si in care inteligenta artificiala devine ceva natural. Noi, oamenii, ce-am mai descoeprit in ultimul timp despre noi insine, fiecare privindu-se in oglinda sa? Eu cred ca orice oglinda este prea mica pentru universul personal de care suntem in stare.
‘Emotiile, gandurile, visurile si faptele sunt ca stelele si planetele. Trebuie sa se alinieze perfect pentru a crea liniste, putere, bucurie, adica viata.’, mai spune Unu.
Un Nou Univers se apropie sa iasa la lumina. Priveste atent. Priveste-te atent.
Toti pentru Unu si Unu pentru toti.
UNU POSTER
Observ

Robbie a mai fost in Romania de multe ori. Si va mai veni. Sub alt nume.

Am citit de aseara pana astazi toate recenziile si parerile care imi apar in newsfeed de la concertul de aseara, asta insemnand o medie de una la trei postari. In mare, la prima vedere, aceleasi reactii in care ma regasesc dupa ce am experiementat ieri sintagma ‘de la agonie la extaz’.

Ma numar si eu printre cei care au stat peste o ora la coada pentru o sticla de apa la temperatura cortului, calda spre fiarta. Am luat parte, aceeasi coada, la o bataie cu apa intre doua fete. Pare sexy, dar nu a fost deloc. A fost umilitor. Si pentru ele si pentru noi, care eram la coada. Chiar daca am fi vrut sa facem ceva nu am fi putut, pentru ca nu aveam loc sa ne miscam nici cat sa bagam mana in buzunar sa ne luam cardul acela de ‘doi lei’.

Concertul – minunat, asa cum ma asteptam, admirandu-l de foarte mult pe Robbie Williams, in tacere.

Bun. Asta au spus-o toti, din ce am citit. Eu simt sa vorbesc despre altceva, nu de cele cateva ore de cozi si concert. De orele, zilele, lunile si anii de dinaintea si dupa terminarea concertului. 

Am vazut aseara ca exista in Romania public ‘infometat’ si ‘insetat'(deloc deshidratat) de spectacol valoros. Au fost zeci de mii de oameni care au dat bani multi, foarte multi, sa vada un concert. Nu conteaza cate invitatii s-au dat, este irelevant la masa de oameni care a fost aseara in Piata Constitutiei si la cat de activ au participat la spectacol. Deci, sunt dispusi sa ‘arunce cu banii’ daca au pentru cine si de ce. Puneti gandul asta putin deoparte, mai ales cine activeaza in piata muzicala romaneasca.

La toate concertele artistilor mari care vin si in Romania o parte de public este reprezentata de artisti romani, de oameni care lucreaza in domeniul(hai sa nu-i spunem chiar industrie) muzical de aici, de la noi.

Mai mereu, discutiile sunt ‘ce bine sau ce prost s-a auzit’, ‘ce tari sunt luminile si laserele’, ‘ce trupa buna are pe spate’, ‘ce ecrane bestiale’, ‘pacat ca nu a cantat si piesa aia’, ‘ce spectacol as face si eu cu banii aia’… Da, la nivelul oricarui artist asa mare, toate parerile astea trebuie sa fie indeplinite, este minimum necesar pentru a pleca intr-un turneu si a umple stadioane. Sau piete. Se aude bine, se canta bine, se vede bine, se simte bine – se vinde bine.

Robbie Williams a mai fost in Romania. Sub numele de Michael Jackson, Depeche Mode, Rolling Stones, AC/DC, Bon Jovi, Roger Waters. Si o sa mai vina si sub alte nume. Va fi la fel de mult public. Si la fel de bun. Niste zeci de mii de oameni. O masa uriasa de oameni, raportat la scenele romanesti, care asteapta sa fie provocata, distrata, emotionata si alte dati.

Intre aceste concerte mari(statistic, se intampla la o medie de 1 la 3 ani), oamenii astia, cei care cumpara bilete, raman cu noi, cei care spunem ca facem parte din muzica romaneasca. Ce le oferim noi intre aceste concerte mari, in acest timp? Ce invatam de la fiecare artist mare pe care il vedem, in afara de partea vizuala si audio? Cum ii convingem pe cei care au dat si peste 100 de euro pe un bilet, ca si un artist roman merita asta? Cum il faci sa te iubeasca atat de mult incat sa aiba nevoie de tine, cu orice piesa ai canta?

Respectul fata de meseria de artist; curajul de a incerca teritorii noi de exprimare(artistice, nu doar de comunicare); puterea de a vorbi despre sufletul lor, nu despre ce vrea lumea sa auda; nebunia de a crede ca sunt unici; munca uriasa pe care o duc cu ei insisi si modestia cu care o fac – asta castiga respectul unui public care ar face orice sa vina sa te simta si isi face program in functie de turneul tau. Asta simt eu ca lipseste in dorinta artistica romaneasca. O simt cu regret, nu cu repros. La orice concert de acest nivel stam in public ca niste elevi si, a doua zi, ne suim pe scena si ne credem sau ne dam profesori in fata aceluiasi public. De multe ori simt ca vreau eu mai mult de la altii decat vor ei insisi. Dar de si mai multe ori lupt cu mine sa pot mai mult decat stiu eu ca vreau.

Pare ca, inca, pe piata noastra se vorbeste prea mult in cifre si prea putin in cuvinte, in mesaj. Principalul obiectiv a devenit obtinerea de cifre de accesari, likeuri, vizualizari, difuzari si nu continutul, cel de care se indragosteste publicul. Recorduri si recorduri, fara sa ramana nimic, decat o statistica mai ineficeinta si irelevanta ca a unui top de radio, raportat la numarul de bilete vandute pentru un concert. Numarul mare de cifre online este invers proportional cu cele offline.

Artistii din piata muzicala romaneasca de astazi nu isi merita, inca, publicul de ieri, cel din Piata. Avem mult de gandit la asta. Dar, mai ales, de muncit.

foto – www.instawebgram.com